DOUĂ SECUNDE DE EZITARE

E prima oară când stau atât de mult într-un loc. Întotdeauna m-a atras drumul, mereu mi-am dorit să fiu în mișcare, schimbarea a fost cel mai atrăgător drog din toate călătoriile. De data asta a venit vremea să fac altfel; să mă opresc pentru o vreme. Poate culorile nu sunt la fel de vii ca și atunci când fiecare zi mă găsește în alt loc, dar nuanțele sunt mai subtile, am timp să înțelegi în profunzime, lecțiile sunt mai neașteptate. Asta e una dintre ele.

Pentru un thailandez e o rușine să nu știe. Aparențele reprezintă totul și merită salvate cu orice preț! Atunci când pui o întrebare al cărei răspuns nu-l cunoaște, orice thailandez serios îți va răspunde cu o minciună. Și nu te va minți oricum, ci ca un actor talentat! Să mintă i se pare ceva normal. Grav ar fi să-și recunoască neștiința. Dacă a promis ceva ce nu poate să facă, nu-ți mai răspunde la telefon, sau când îl întâlnești nu pomenește absolut nimic despre promisiunea nerespectată; ba mai mult, ar fi nepotrivit și nedelicat să aduci tu vorba despre asta. Dacă și-ar recunoaște ignoranța sau lipsa de cuvânt, abia atunci s-ar simți thailandezul umilit și desconsiderat. Mi-a trebuit ceva vreme să înțeleg asta. Mi-a trebuit și mai mult să accept că cel mințit nu se supără și nu va mai deschide subiectul niciodată. A fost lucrul pe care l-am digerat cel mai greu in Thailanda, dar provocarea a fost cu atât mai mare. Nu, hotărât lucru, nu-i asta țara în care să poți pune cuvântul în față! Cel puțin nu în sensul pe care-l dăm noi respectării cuvântului. Ei bine, realitatea dovedește că o țară întreagă trăiește bine-mersi fără acel lucru care mi se părea indispensabil și care se numește A FI INTEGRU. Nu e treaba mea să judec pe nimeni, nu fac procese de conștiință nimănui. Încerc doar să privesc sistemul de valori în care am fost educat dintr-o perspectivă nouă și pe care nici măcar nu aș fi bănuit-o!

Într-una din zilele în care îmi căutam din nou o locuință am ajuns la Duang, una din puținele localnice care vorbesc o engleză ce poate fi înțeleasă. Am întrebat-o dacă știe vreo casă de închiriat, undeva pe o înalțime, de unde să se vadă oceanul. S-a gândit puțin și-apoi mi-a spus: Da, am o prietenă care are o astfel de casă pe care o închiriază. Cum în perioada respectivă tocmai începusem un curs de yoga, am încercat să aflu în ce zonă-i situată, mărturisindu-i că aș vrea să fie cât mai aproape de viitoarea școală. S-a gândit din nou două-trei secunde și mi-a spus zona. Cum nu știam insula prea bine, am scos o hartă pe care ea a încercuit o mică arie, tot dupa o scurtă ezitare. Am rugat-o să vorbească cu prietena ei și mi-a promis asta. După mai multe zile în care Duang s-a fofilat în fel și chip și nu mi-a dat niciun răspuns, mi-am luat scuterul și am mers în zona încercuită de ea pe hartă. Aici, surpriză! Nici vorbă de vreo casă și, mai mult, nici vorbă de munte de pe care sa se vadă oceanul. Era doar o frumoasă zonă de junglă, aflată în plină câmpie. După ce m-am lămurit cum stau lucrurile am încetat să-i mai cer vreun răspuns. Așa că de-atunci ne întâlnim în continuare, îmi zâmbește cu bunătate și niciunul dintre noi nu aduce, nici din greșeală, vorba despre căsuța din imaginația lui Duang. Și eu îi zâmbesc cu toată inima, pentru că între timp am învățat lecția. Mai mult decât atât, am invățat cum să recunosc un thailandez care-mi vinde gogoși: întotdeauna ezită două-trei secunde înainte de răspuns! E timpul de care are nevoie ca să scornească o metodă de ieșire din dezonoarea inacceptabilă a neștiinței. Astfel încât acum, când am nevoie de o informație care chiar contează, îl privesc cu atenție pe cel căruia îi pun întrebarea. Iar dacă ezită mai mult de o secundă, zâmbesc frumos, mulțumesc și uit pe loc tot ce mi-a spus!

Distribuie sau apreciază cu un click!