Mi-a căzut în față un articol apărut întâia oară la Basel, în 1579: Vindiciae contra tyrannos. Adică Apărarea (libertății) împotriva tiranilor. Mi s-a părut fascinant că exact acum 440 de ani cineva scria despre soluții pe care poporul e obligat să le găsească împotrivă conducătorului care distruge comunitatea.
Ziua alegerilor. Ne trezim din nou că nu i-am pus belferului care vrea să ne conducă un contract în față. Care să-l oblige să-și ia tălpășiță dacă o ia razna și i se urcă puterea la cap.
Da, e posibil să te înșeli atunci când alegi. Să n-ai suficiente informații. Sau pur și simplu omul pe care pui ștampila să se schimbe. De ce să fii obligat să rămâi cinci ani prizonierul prostiei? Sau a unuia fără suflet și minte? Sau care se iubește numai pe sine? Care ia lumină de la Marele Licurici și care te vinde fară să-i tremure mâna?
Se pare că și de data asta ne vă sări rândul. Păcăleala pe cinci ani va funcționa din nou. Cuiva i se va urca și mai tare puterea la cap, văzând că nu trebuie să miști un deget ca să primești cadou încă cinci ani de comoditate. Ce mare lucru cinci ani din vietile noastre? Din 1989 si pana acum le merge. Le merge…
Da’ data ce vine, oricine ar fi el, trebuie să-l punem pe prezident să semneze! Să-i dăm criterii clare și să-i amintim prin contract, prin lege sau chiar prin constituție că e UN SLUJITOR, nu un stăpân. Adică pus să-și slujească poporul. Nu Șeful Statului, cum le-a plăcut tuturor unsuroșilor să se creadă. Dacă tot e să avem o titulatură pentru funcția de președinte, asta să fie nu Șeful Statului ci Slujitorul Statului. Slujitorul Țării. Pe pupitrul ăla pe care-și pune hârtiile de pe care ne citește la microfon, chiar așa trebuie să scrie: Cel-care-își-slujește-țara. Să nu uite.
Trebuie să le bagăm în cap tuturor viitorilor președinți că în fișa postului lor intră Umilința și Smerenia față de onoarea nesperată care li se face. Câți oameni dintr-o țară au șansă să-și reprezinte poporul? Iar dacă ajungi tu să fii ăla, cum să te ștergi la fund cu onoarea asta nemaivăzută și să te-apuci s-o ții numai în chiolhanuri, vacanțe și ciocoisme?
Trebuie să gândim metode exacte și pragmatice prin care dacă o iei razna, dacă ești arogant mizerabil și disprețuitor, să primești rapid un șpiț în fund și să nu te mai oprești până în insula Spitsbergen! Funcția de Președinte al României trebuie să fie onorifică și neplătită. Ca să-ți dorești să rămâi acolo numai dacă ești patriot și ai sânge de român în vine.
În istorie au fost vremuri când conducători erau puși cei mai puternici. Apoi cei mai viteji. Alteori cei mai inimoși. Iar de curând, cei mai deștepți. Cum naiba am ajuns azi să-i punem în fruntea noastră pe cei mai lipsiți de inimă? Pe politruci. Pe cei care ne învrăjbesc. Pe vanitoși. Pe cei care ne denigrează. Pe cei care se ploconesc la ușa mărimilor și fac pe puternicii doar cu cei slabi. Pe cei care nu au empatie decât cu propria lor sete de înavuțire. Pe șmecherii care au impresia că au intrat în jocul celor mari și fac pe dracu’n patru să rămână acolo. Care au ajuns să se creadă buricul pământului şi uită de unde-au plecat. Cum naiba, dragă române, ai ales până în 2014 un Vierme de Mare pe post de președinte?
Astăzi, înainte să pui din nou ştampila pe vreun catindat, uită-te cu atenție in jurul tău după Viermele de Mare. Lasă-ți naibii orgoliul și uită învrăjbirea pe care ți-au băgat-o pe gât atâția ani. Ascultă-ți simțurile și gândește-te la omenie, bunătate, unitate și dragoste de țară. Oricât de răsuflate ți s-ar părea cuvintele astea, amintește-ți că ele i-au însuflețit pe cei dinaintea ta. Cei care și-au risipit viețile ca tu să ai astăzi o patrie.
