A PATRA MARE

Marea Marmara. A patra mare. Nu mă omor să trag concluzii înțelepte. A fost doar o nouă călătorie și atâta tot. Dar nu pot să nu mă gândesc, ca de fiecare dată la sfârșitul unui drum, că trăim fiecare într-un cocon. Într-o gogoașă de vierme de mătase. Făcută din familia noastră, jobul nostru, orașul nostru,…

CIUDĂȚENII, FAZE, NĂZBÂTII ȘI ÎNTÂMPLĂRI

Băiatul de mai sus era din Serbia, l-am întâlnit în Georgia, venind din Mongolia în timp ce eu, din România, mă îndreptam spre Azerbaijan. Când l-am întrebat ce naiba cară in băgăjoacele alea a răspuns zâmbind: SOUVENIR! Mi-a fost jenă sa-l intreb dacă e o piele de cămilă bactriană sau o iurtă… Turcia e certată…

O ZI

Am fost de multe ori pe mare de-a lungul țărmurilor și prin golfurile de pe lângă peninsula Datça, am privit mereu de pe barcă munții care o înconjoară. De data asta a fost invers. Am rătăcit prin cele mai ascunse sate și pe cele mai mici drumuri, privind marea de pe țărm sau de la…

A TREIA MARE

Pe la 16-17 ani, căutând locuri mai izolate de forfota și agitația din stațiuni, am descoperit întâmplător plaja de nudiști (“oameni normali” îi numeam atunci) de la 2 Mai. A fost o revelație (locul, nu nudistele), așa că am continuat ani de zile să merg acolo. Era o lume boemă, plină de actori, scriitori și…

Îţi place acest blog? Te rog distribuie-l şi altora!