Eu știu că manierele, caracterul și-n cele din urmă bunul simț sunt în suferință și descreștere în toată lumea așa-zis civilizată. Dar parcă nicăieri ca la americani! Am trăit și eu, ca și părinții mei, cu mirajul americanilor pe care bunicii îi așteptau să vină să ne salveze de comunism. Dar fie am fost naiv, fie ei au luat-o razna complet, mai ales în ultima vreme. Fie și una și alta.
Exemplul cel mai recent – Openul Statelor Unite la tenis 2023, încheiat azi noapte.
Pe tot parcursul competiției, dacă vreun jucător american a fost în teren, la viermuiala și larma continuă prezente la orice meci (ca la niciun alt turneu), s-a adaugat o lipsă de minimă imparțialitate de-a dreptul scârboasă și o nesimțire strigătoare la cer.
Nu am nicio speranță că eleganța de la începuturi a tenisului o să se mai întoarcă vreodată. În tenis e vremea datului cu bastârca în minge, a puternicilor și înalților, a pumnilor strânși și a pupilelor dilatate, a grimaselor și răcnetelor care te fac să-ți înghețe sângele în vine și să-ți închipui că asiști mai degrabă la o ciomăgeală pe maidan, ori la o bătaie pe viață și pe moarte, decât la un sport. Inteligența și buna creștere a unuia ca Djokovici sunt rarități. A te apleca respectuos în fața oponentului sau a-l aplauda (cel în comparație cu care ai strălucit sau, uneori, doar ai avut noroc ori o zi mai bună) e de neconceput. Principiile olimpismului, ale sportului ca întrecere și autodepășire, sunt demult pierdute în timp. Felul în care au conceput grecii acum 2700 de ani competițiile sportive nu mai are nicio legătură cu ce se întâmplă astăzi pe stadioane și în sălile de sport, în vremea premiilor de milioane de dolari și a marilor afaceri din sport; în care orice terchea-berchea care dă cu șutul în minge poate ajunge milionar și erou național, pe când cei care salvează mii de vieți se sting în sărăcie și anonimat.
Finala feminină de la US Open, de sâmbătă noaptea, a dus grobianismul pe noi culmi de nesimțire. Cum pe teren era o americancă, n-a fost suficient să fie încurajată (lucru firesc, chiar dacă și aici limitele sunt depășite cu larghețe). Nu! Adversara (urât cuvânt) trebuie să fie nimicită, speriată, demolată, anihilată. Și uite așa se ajunge că o fată de de douăzeci și ceva de ani (fiica cuiva, iubita cuiva), o sportivă în fond, trebuie să se confrunte nu doar cu partenera de întrecere de pe teren, dar și cu cei 23.000 de înfierbântați nemiloși din tribune. Nu-ți trebuie multă imaginație să-ți închipui ce sistem nervos de elefant ar trebui să ai ca să reziști ore întregi huiduielilor, vociferărilor din timp ce servești și aplauzelor furtunoase când faci o greșeală. Regula aia de bun simț care îți cere să aplauzi reușitele (chiar și ale adversarului) și niciodată greșelile cuiva e azi, cel puțin la americani, o glumă nesărată.
Unii ar zice că o fac din patriotism. Chiar dacă ar fi așa, ar fi un patriotism foarte prost înțeles. Dar „patriotismul” american care face tuturor bine cu de-a sila, care a pus la pământ țări întregi în ultima jumătate de secol și a omorât milioane de oameni, „patriotismul” care-i determină să-și asume rolul de jandarmi universali din Venezuela și până în Vietnam, care i-a „obligat”să destabilizeze întreaga lume arabă, să-și construiască în Beirut un centru uriaș de supraveghere a rușilor, arabilor, turcilor și estului Europei, „patriotismul” care îi determină să folosească fără scrupule o marionetă în Ucraina și să conducă un întreg popor prin intermediul altui maimuțoi de pluș în România, „patriotismul” ăsta care îi obligă să-și vâre nasul peste tot, să dirijeze alegerile pretutindeni în lume și să țină pe oricine la respect cu bombele și avioanele lor (din care s-ar cădea să nu aibă decât ei), toate astea nu au fost și nu vor fi vreodată acte patriotice. Ci denotă doar interese de putere, și-n cele din urmă interese financiare. Plus o îngâmfare puturoasă, superioară și lipsită de respect față de orice alt fel de cultură, de identitate, de mod de a gândi.
Finala masculină de aseară, dintre un sârb și un rus, reprezentanți ai unor popoare în care americanii n-au făcut economie să arunce cu bombele (direct sau prin intermediari) e o răzbunare ironică a sorții.
Sursă foto: internet
De asta Federer este atat de special. Unic chiar….. L-am urmarit timp de ani buni si nu l-am vazut niciodata recurgand sau incurajand vreo marlanie. Nici chiar atunci cand pierdea, sau mai ales atunci. Un campion adevarat se distinge prin comportamentul sau, dincolo de performanta pur sportiva care, la varf, s-a cam egalizat….
P.S. Mai nou Cabala care controleaza tenisul international s-a montat impotriva Simoni Halep pentru a-i oferi inca un titlu de Wimbledon mazdroapei indopate cu steroizi. Cica 8 suna mai bine….. Pai daca-i pe-asa, 9 suna si mai bine !
Felicitări!
Excelent articol Felicitari Marcel !
Total de acord, Marcel ! Am aceeași “admirație ” față de jandarmul american ! Și aceeași părere despre mascarada ce are loc în Ucraina…în care suntem târâți de niște conducători nemernici, fără urmă de coloană vertebrală !