Scrisori către mine
De când mi-a ars casa într-o noapte
văd oameni care nu au unde să doarmă
de când mi s-au pierdut prin lume copiii
simt durerea femeilor care nu pot să nască
niciodată nu voi fi mai întreg, mai eu însumi
decât în tot ce n-am fost și nu am simțit
îmi amintesc încet și una câte una
toate durerile care nu m-au durut
norocul care mi-a fost dat și nu l-am folosit
O necunoscută care mă privește în ochi
e o scrisoare de la iubita ce nu am avut-o
un călător care se-ndreaptă spre nord
e o scrisoare de la depărtarea ce nu am atins-o
un bătrân care coboară din tren
e o scrisoare de la prietenul ce nu s-a mai întors
toți oamenii sunt scrisori către fricile mele
scrisori pe care o să le scriu timp de un an
să-mi amintesc ce nu am trăit și nu am știut să visez
Scrisori pentru lacrimi care au ars înăuntru
pentru tot ce s-a stins și nu am știut să jelesc
pentru ce-am părăsit și nu am avut remușcări
pentru zâmbete pe care nu am știut să le-ofer
pentru ziua când nu va mai fi nimeni acasă
pentru tot ce-am pierdut și n-am mai știut să găsesc
scrisori pentru uși încuiate și pentru ferestre
prin care-ar fi putut să intre atâta lumină
dacă m-aș fi priceput să le sparg
superba! m-am regasit in scrisorile astea, multe dintre ele le-am scris pe drum.