Am 4 băieți. Cantemir, Paul, Luca și Toma. Într-un fel sau altul i-am spus fiecaruia cele ce urmează, poate cu excepția lui Toma care mai are un pic până la vârsta potrivită. Va înțelege fiecare ce va putea și ce va crede de cuviință, pe măsura minții, sufletului și curajului lor, de care nu sunt eu responsabil. Ca orice părinte, pot să le arăt o ușă; nu pot însă intra in locul lor pe ea.
O să-i înțeleg întotdeauna pe cei care își doresc o viață liniștită și calmă. Să am jobul meu sigur și bine plătit, fotoliul meu din care să mă uit la televizor când mă întorc acasă, soția mea care să-mi pregătească o masă bună, copilașii mei care să ciripească veseli împrejur și să aibă rezultate bune la școală, partida mea de rummy cu vecinii, joia seara la bere cu prietenii. Să nu mi se-ntample nimic neașteptat pentru că asta mă sperie, iar in cazul fericit să mor în patul meu la adânci bătrânețe. Doar că vei descoperi și tu, la fel ca toate generațiile dinainte, că viața e un miracol ticălos de scurt. Că intervalul dintre momentul în care ești prea tânăr și cel în care ești prea bătrân trece fulgerător. O să te consolezi și tu cu vorba care zice că tinerețea e o stare de spirit (niciodată un băiat de 20 de ani nu va afirma una ca asta). Dacă ești norocos, visul ți se va împlini iar într-o bună zi vei scăpa, fără prea multe zdruncinături, din viață. Ești printre cei care gândesc așa? îți recomand să NU citești nuvela lui Tolstoi, “Moartea lui Ivan Ilici”!
Dacă ești genul care crede că are dorințe și vise îndrăznețe dar ele se vor întâmpla mereu altădată (când va fi timp, când vor fi bani, când îți vor crește copiii mari), trebuie să-ți dau o veste: sunt lucruri care trebuiesc făcute la timpul lor! Pentru că altfel le trece vremea, îți trece dorința sau nu te mai lasă bolile și artroza. Dacă nu mă crezi pe mine, cel puțin pe Serghei Esenin, cel care a spus-o mai frumos ca oricine:
“În dorinți încep zgârcit să fiu
Te-am trăit, sau te-am visat, doar, viață?”
Călătoriile, motocicleta, drumurile prin munți, zborul cu balonul, navigația pe mări într-o barcă cu pânze, parapanta, sportul, yoga nu au valoare în sinea lor, sunt doar metode prin care ajungi să te cunoști mai bine și să simți cât mai multe din aromele vieții. Ăsta-i cel mai important lucru pe care îl poți face pe Pământ. Și dacă tot nu poți să schimbi lumea, cel puțin fii deschis la schimbare și la tot ce e diferit. Nu strâmba din nas în fața unei mâncări altfel decât ești obișnuit. Intră in alertă ori de câte ori observi că gândești în șabloane sau că faci lucrurile în același fel. Dă-ți voie să te răzgândești, e unul din cele mai prețioase daruri! Nu te sfii chiar să te contrazici uneori, pentru că neschimbători sunt doar morții!
“Sunt în contradicție cu mine?
Atunci foarte bine, mă contrazic.
Sunt vast!! Cuprind mulțimi in mine!!”
spunea in urmă cu mai bine de 150 de ani Walt Whitman. Dacă el a putut gândi atât de liber atunci, poți și tu astăzi!
Niciodată n-a fost mai simplu să călătorești! Iar atunci când o faci nu planifica totul, lasă loc vieții să se joace printre planurile tale care oricum sunt trecătoare și schimbatoare. Lasă loc vieții să te învețe și primește cu inima deschisă ce-ți dă, fără frustrare și fără încăpățânare . Viața începe acolo unde se termină comoditatea iar aventura – cum spunea marele explorator Roald Amundsen – începe acolo unde se termină planificarea.
Să fim onești, nu mai e loc de prea multă aventură în vremurile astea. Ceea ce in urma cu 30 de ani era excepțional astăzi e banal. Să vezi piramidele nu numai că e la 3 click-uri distanță dar, mai mult, odată ajuns acolo s-ar putea să nu le poți zări de turiști.
Așa că, urmând mereu eu însumi sfaturile pentru băieții mei, trebuie să recunosc că în toată călătoria asta prin locuri ceva mai îndepărtate singurele momente cu iz de aventură au fost cele în care am lăsat cu voie, de nevoie sau din greșeală drumurile principale in urmă. A meritat fiecare picătură de transpirație!
