In timp ce prietenul Călin Drăgan își siluiește Yamaha Tracer 900 nou-nouță pe drumurile prăfoase din Dobrogea, ca într-un slalom paralel la 2000 kilometri distanță eu croșetez năuc prin tocul cizmei (cu același fel de motocicletă dar cu vreo 2 ani mai veche) între Bari și Santa Maria di Leuca, acolo unde Mare Ionico se țucă cu Mare Adriatico.
Diana, tăbăcită de drumurile pe două roți alături de subsemnatu’, nu se mai miră de nimic și-și reface serafică machiajul în oglinda retrovizoare în timp ce trec de pe asfaltul (prost) al Pugliei pe drumurile de pământ ars mărginite ba de palmieri, ba de pini umbrelă din care cicadele își fac înfocate declarații de dragoste.
Și cum, ca în orice călătorie serioasă, se cere să pierzi vremea cât mai puțin prin orașele infestate de turiști, revenim de bună seamă la lucruri importante, căutând Primitivo di Manduria prin sate toropite de căldură și ulei proaspăt de măsline prin masseriile tupilate prin livezi.
Se admite totuși o excepție: un pește scorpie gătit ca pentru domni parfumați la cârciuma Sfinți și Păcătoși din Gallipoli, unde dăm nehotărâți cu banul cine e sfântul și cine păcătosul. De prisos să mai spun că, neinteresați de smirnă și tămâie, amândoi vânăm rolul ăstuia din urmă…
