- Umblă vorba că se schimbă lumea. Că timpul nu mai are răbdare. M-aș bucura să fie așa, dar m-aș bucura și de ceva mai mic și mai concret. M-aș bucura să nu uiți istoria acestor zile, care e departe de a fi fost scrisă în întregime. Nu uita cine a fost om și cine nu. Cine stă drept și cine se ascunde sub pat. Generalizările sunt lucruri de mâna a doua și numai un tâmpit sau un învrăjbitor de profesie poate împarți oamenii după meserie, nație, inteligență sau apartenență la Ciuma Roșie ori la Holera Galbenă. Singurele criterii pe care le recunosc sunt faptele, demnitatea și caracterul.
- Tot a propos de generalizări de mâna a doua: Sunt medici și asistenți care se comportă ca adevărați eroi. Alții ca niște rozătoare grăbite să părăsească corabia în pericol să se scufunde. Și unii care își fac pur și simplu cu conștinciozitate datoria. Așa că în timp de pericol, statutul de erou, de profesionist sau de cloțan e o alegere pe cont propriu și nu de breaslă. Să le reamintim ăstora din urmă că rostul pompierului e să te poți baza pe el când îți ia foc casa. De-aia-l plătește comunitatea și nu doar ca să-și ridice lunar salariul dolofan, după ce-a jucat filcăi un an de zile. Ăstora care-și dau demisia tocmai acum, le propun să-și capseze și diploma de medic de ea. Poți să-ți câștigi pâinea și în meserii în care, dacă ești întrebat despre integritate, să poți spune că ai scapăt-o și s-a stricat.
- Eu știam că meseria de medic e una vocațională. Așa că s-o iei la sănătoasă atunci când oamenii sunt la ananghie mi se pare subuman. Nu-ți cere nimeni să-ți dai viață, dar dacă ești drept, pe lângă sacrificiile tale personale n-ar fi rău să-ți mai amintești câteva lucruri:
- niciodată în țara asta un medic n-a câștigat atât de bine. Întreaga societate, prin felul în care ți se adresează și prin taxele pe care le plătește, face eforturi că tu să te simți respectat. Eforturi mai mari decât pentru orice altă categorie profesională. Generații și generații de medici au lucrat o viață întragă cu demnitate pentru un salariu pe care tu îl căștigi azi în trei zile
- dacă din orice motiv Statul nu-ți dă costum de protecție, nu pătești nimic dacă-ți cumperi tu unul. Am văzut prea multe cazuri în care se scorojea vopseaua de pe paturi și varul de pe pereții saloanelor patronate de domnul profesor milionar, a cărui cea mai importantă preocupare era să-i trimită pe nefericiții tratați mizerabil la clinica privată a domniei sale. Nuuuu, n-ar fi renunțat nici în ruptul capului la jobul de la stat, că doar de-acolo-și racola mușteriii. Și-i convenea de minune să rămână condiții mai sărăcuțe în clinica statului, ca să poată încasa sume grase peste drum
- Odată m-am dus la un nene profesor de-ăsta în fața căruia nu crâcnea nimeni și care trona peste secția lui ca Pașa de la Vidin . I-am zis: Domnule, mă ofer să cumpăr vopsea și să zugrăvesc salonul ăsta. Găsesc sponsori și pentru celelalte, astfel încât, pe rând, să le facem pe toate să arate civilizat. Am prieteni care ar putea face noptiere noi, alții ar putea cumpăra paturi. Nenea s-a uitat la mine de parcă ar fi înghițit un cărăbuș cu barbă: Nu-i posibil, domnule! Ce treabă am eu să mă ocup de asta? Caracterul, Bimbirissime. Ăsta ar putea fi un motiv. Empatia cu pacienții, alt motiv. Și grecul ăla naiv de pe insula Kos, care umbla pe jos acum 2500 de ani ca să îngrijească oameni în suferință și care te-a enervat cu jurământul lui plictisitor din care ai reținut doar virgulele
- Cu nimeni n-a fost mai generoasă Uniunea Europeană și băncile din România așa cum a fost cu medicii. Dacă intri în Banca Transilvania, primești credit în secunda 2 după ce spui că ești doctor. În condiții pe care alții nici nu le visează. Marii beneficiari nevăzuți ai fondurilor europene din țara asta au fost medicii. Cu banii primiți și-au construit cabinete și clinici în care, dacă nu ești atent, mori de oftică și inimă rea după prima pagină din lista cu tarife
- Am o prietenă de Facebook care e asistentă medicală în Italia. Zilele trecute era tare deprimată pentru că pățise un lucru inimaginabil. Citez: Azi în drum spre serviciu, în mașină, când deschideam geamul ca să deblochez poarta, am dat prioritate unui negru care mergea pe trotuar. Acesta s-a îndepărtat, apoi s-a răzgândit, s-a apropiat de geam și m-a scuipat în față. Nu aveam mască, în mașină mă simțeam în siguranță. Continuarea este o chestie personală, pe care prefer să nu o împărtășesc, dar vă rog să aveți grijă! Sincer, când citesc așa ceva mă simt mai apropiat genetic de musculiță de oțet decât de o astfel de blastulă umană. Am mari îndoieli că-i important dacă ipochimenul era negru, alb sau violet. Italian, român sau togolez. Ne deosebesc doar faptele, demnitatea, caracterul. După cum ziceam mai devreme.
- Ce să vezi, în vremea lui Covrig 19 unii îndrăznesc să sufere și de alte boli. Să pice pe scări și să-și rupă piciorul. Să aibă maladii cronice. Să-i doară măseaua. Sau taman acuma să se se-aleagă cu probleme noi de sănătate. Sigur, or fi existând și pacienți anxioși sau ipohondri care abuzează. Dar aud de numeroase cazuri în care febra covrigului îi face pe doctorii de toate specialitățile să repeadă și să se poarte mizerabil cu oameni aflați în suferință; pe care-i lasă fără pricină să aștepte cu orele; îi insultă; sau pur și simplu nu-i bagă în seamă. Domnu’ doctor, domnu’ doctor, era să aveți o scama. Ce înalt sunteți! Mai bine acum? Mă băgați în seamă? Sper să nu vă deranjeze dacă mor în tura dumneavoastră de vreo boala neserioasă, fară legătură cu pandemia, pandalia sau pandajmetria. Să mă ierte prietenii mei geologii.
Cinteza de Galapagos rămâne pe data ce vine. Deși mi-e mai dragă decât flegmonu’ ăla din Italia, și ar fi trebuit să aibă prioritate. Până una-alta să nu uităm faptele de azi, care vor scrie istoria de după.
Distribuie sau apreciază cu un click!
