Când a venit noaptea, parcă a coborât iadul pe pământ. O furtună de sfârșit de lume a despicat cerul cu fulgere până dimineață, în timp ce din beznă se vărsau sextilioane de tone de apă peste pământul deja supraîmbibat de ploile ce țin de mai bine de o lună. Și cum am adormit, ca de obicei, doar spre dimineață, am avut bilet în rândul întâi la spectacolul măreț al naturii dezlănțuite pe o insuliță pierdută în imensitatea Oceanului Indian.
Curentul s-a oprit, ca de obicei, la scurt timp de la începerea furtunii. Și odată cu el, tot restul: apa alimentată cu pompe electrice, aparatele, plita de gătit. Tocmai m-am mutat în a patra casă de când sunt pe insulă. Dacă la început visam țărmul oceanului, ca orice european care a lăsat în urmă o iarnă aspră, la a treia locuință eram deja în junglă. Noaptea se lasă mereu la 18:30. Ce zic eu “se lasa”, se prăbușește de-a dreptul! In 15 minute e întuneric beznă. Apropierea de ecuator are și mici dezavantaje la care aproape nimeni nu se gândește; ăsta ar fi unul dintre ele: nu există nopțile lungi cu care asociem în minte vara de la noi, când se întunecă la 10 seara și se lumineaza înainte de 5. Aici totul e împărțit echitabil: ziua 12 ore iar noaptea celelalte 12.
A doua casă în care am locuit era pe o coastă de munte. Oceanul se vedea printre palmieri și cocotieri, sclipind undeva în vale, aproape ca-ntr-un tablou kitch. Priveliștea mi-a luat mințile, probabil ca și altora înaintea mea, așa că n-am mai fost atent la detalii, vorba ceea, nedemne de un mare spirit. Dar chiar detaliile au fost cele care m-au făcut să nu rămân prea mult acolo. Totul murdar și îmbâcsit, cu găuri în pereți lipite cu scotch îngălbenit, instalații înfundate și urât mirositoare. Noaptea sopârlele geko și gândacii se strecurau printre crăpăturile podelei pâna în pat. Ziua era sufocată de căldură și umezeală iar bietul ventilator antic scrâșnea neputincios din angrenajele știrbite de o viață prea lungă. Casa avea toate cele trebuincioase, dar le avea în varianta de gunoaie autentice. Totul era atât de uzat și tapetat cu straturi de mizerie depuse în ani, încât mai bine de o zi nu am făcut altceva decât să spăl și să dezinfectez. Prima dată când am încercat să gătesc ceva am ales vasul cel mai curat iar după o șmotruială suplimentară de 10 minute părea chiar folosibil. După ce l-am pus pe grătarul făcut din sârmă ruginită al strămoșului aragazelor care prin nu știu ce minune se aciuase chiar in căsuța mea, în casă s-a facut de îndată un nor de fum înecăcios. La o privire ceva mai atentă, din fundul cratiței zâmbeau vesele mai multe găurele fine, numai bune să se scurgă uleiul pe care-l pusesem în vas, direct pe flacără. Zilele următoare mi-am cumpărat farfurii, tacâmuri, alte lucruri de minima igienă și o tonă de detergenți. Dar în cele din urmă casa decrepită m-a învins și am plecat.
Săptămâna cât am stat acolo au început marile ploi care nu s-au sfârșit nici azi. Greul lor l-am dus în a a treia casă, din junglă. A fost locul cel mai frumos și cu cea mai multă liniște. Cu toate zgomotele ei stranii, jungla rămâne un loc miraculos cu cărări fantomatice care se pierd în necunoscut, cu maimuțe care traversează drumul spre locurile cu hrană, cu încâlciturile lianelor care leagă ca niște odgoane marinărești copaci înalți de zeci de metri, cu țipetele care înfioară noaptea ale câte-unui animal necunoscut, pierdut prin desiș. N-am apucat să explorez cât aș fi vrut din cauza ploilor nesfârșite care au distrus drumurile, au lichefiat pământul nisipos și au înmulțit peste orice limită țânțarii. Dar în al patrulea loc, în care tocmai m-am mutat, lucrurile par să stea chiar mai bine. M-am afundat și mai adânc în junglă, sezonul ploilor e pe sfârșite, așa că totul redevine posibil. Cu mult noroc am nimerit într-o casă neverosimil de decentă, care a fost terminată în ziua în care m-am mutat în ea. Am dezlipit țiplele de plastic de pe întrerupătoare, am scos plita cu inducție din ambalaj, am pornit și reglat frigiderul nou-nouț după care a venit furtuna. Am amânat pentru dimineață vizita la piață după fructe și câte ceva de-ale gurii pentru că am pierdut prea mult timp între hohote de râs, siderație și rămas cu gura căscată în fața uneia din cele mai originale idei pe care am văzut-o vreodată: în noua mea casă chiuveta a fost exilată din bucătărie și scoasă pe geam afară! La propriu!
Eu multumesc ,Marcel , e magnific ce traiesc prin lectura.
Oare sunt si eu in Thailanda???, nu mai imi dau seama ,sunt aici la -12 grade sau in ploaia care inunda tot ce intalneste in cale?😀😀😀