De când cu izolarea vieții, nu-mi mai văd capul de treabă. Proiecte mai mici și mai mari, pentru care n-am avut niciodată destul timp, s-au așezat frumos la coadă, așteptând să le vină rândul. Printre lucrurile serioase, se-ntâmplă mai des decât ar fi de așteptat tot felul de năzbâtii.
Năzbâtia numarul 1:
Circulă tot mai puține mașini pe drumul de la marginea pădurii unde stau, așa că animale, altfel scumpe la vedere, vin tot mai aproape. Zilele astea am meșterit împreună cu un prieten un cuib sub streașină, la vreo 7-8 metri înălțime, pentru o frumoasă pereche de gaițe albastre (pasăre mai mare decât bănuiam și pe care o știam doar din cărți), care se străduiau de câteva zile și fără prea mare succes, să–și facă unul. Vorba rusului, repurtat un grieit săcsies, așa că perechea fericită a depus deja ouă. “Decât” că nu prea înțeleg de ce se stropșesc la mine când trec pe sub cuibul pe care l-am construit cu-atâta trudă…
A doua năzbâtie:
La nicio zi am reușit să eliberez un căprior prins în gardul unui vecin, speriat de o mașină rătăcită. Nu-i ăla din poză, n-am prea avut timp de făcut fotografii, dar situația era aproape trasă la indigo. Cum în apropiere e un cabinet veterinar am chemat pe cineva de-acolo de urgență, în caz că e nevoie de tranchilizare. Am rămas cu gura căscată când mi-au spus că legal au voie să facă asta, adică să salveze animale sălbatice, doar după ce au aprobarea Ocolului Silvic și a Poliției.
Concluzie sadic-conservaționistă: aproape m-aș bucura dacă deșteptul care a gândit așa ceva o să fie într-o bună zi prins în mașina lui făcută conservă, iar medicii veniți la fața locului n-o să-l poată ajuta decât după ce au aprobarea Primăriei și a Jandarmeriei.
A treia:
După încă o zi mi-am luat motocicleta de teren și am plecat pe coclauri, pe unde și-a înțărcat mutu’ iapa și dracu’ copiii. Adică pe unde nu găsești țipenie de om nici să dai cu tunul. Pe-un vârf de deal m-am oprit și m-am culcat în iarba. După nici 15 minute, să vezi minune: apare o tanti polițistă cu parapel la cingătoare, flancată de doi vajnici brigadieri silvici care mi-au blocat ieșirea cu mașina lor de teren. După ce m-a legitimat și m-a amendat ca pe-un element periculos care nu tratează izolarea cu respectul cuvenit, m-a amenințat cu cătușe și arest, ca să nu-și iasă din mână, acuzându-mă că nu-nțeleg că boala poate trece nu numa’ de la liliac la om si și de la om la bongaru’ polenizator.
Acuma, pe de-o parte îmi vine să admir profesionalismul de de sereiști sadea al ălora de-au organizat pânda (am aflat că aveau un jăndar cu binoclu pe alt deal, care fila zona); dar pe de-altă parte îmi vine să-i trag un spiț în ceru’ gurii inteligentului care burdușește aeroportul din Cluj cu paranghelie de sparangheliști, același care nu s-a învrednicit să găsească teste pentru boleșniță nici măcar pentru ăia ce combat cu virusică în linia întâi, dar care găsește resurse să-l urmărească pe unu’ care se autoinfecteaza respirând în propria cască, fară să înțeleagă, în nemernicia lui, cât e de vinovat. Securiști am votat, no cu ei să ne spălam pe cap. Poate la alegerile viitoare nu mai confundăm valorosul cap de bour de pe timbre cu boul rumegător cu minte hodinită.
