THAILANDA

SWAMI ȘI DISCIPOL – Oameni și drumuri

– Îmi dai voie să te ajut?
Privesc spre dreapta mea, de unde vine oferta. Fără să aștepte vreun răspuns, fata blondă îmi desface delicat de la gât lănțișoarele de argint cărora mă cam chinuiam să le găsesc închizătorile.
– Eu sunt Lore si sunt din Elvetia.
– Marcel. Din România, îi răspund. Mulțumesc! Știi, la yoga obiectele metalice e recomandat să fie scoase…
– Din România? – se miră Lore, sărind peste explicațiile mele. Woow! Ca și swami*! zice impresionată.
De mai bine de 10 săptămani de când vin la cursurile de yoga e prima oară când intru în vorbă cu cineva. Nu că m-ar da sociabilitatea afară din casă și aș tenta pe prea mulți să înceapă vreun dialog… Mai ales când vin aici intru în lumea mea, mă interiorizez și sunt concentrat doar la Surya Namaskar**, la exerciții, la asane și la meditație.
In marea sală acoperită cu o țesătură deasă din frunze de cocotier sunt mai bine de 100 de cursanți din toate colțurile lumii. Agama e de departe cea mai mare școală de yoga de pe insulă și una din cele mai bune din Thailanda și din lume. Fie că iubești deja yoga sau vrei doar să o descoperi, greu să găsești ceva mai bun! Sunt instructori din toate continentele și practic în fiecare zi se întâmplă aici câte ceva: cursuri pentru cele 24 de grade, seminarii, retreaturi, meditații, conferințe, lecturi, filme, ședințe de healing; ai de unde alege! În cazul în care ți-ai propune să te retragi din lume și să te ocupi câțiva ani doar de yoga ai putea liniștit să faci asta la Agama fără să te repeți. Iar școala care oferă toate astea, spre marea mea bucurie, e înființată și condusă de un român! Am fost tare mândru să văd cât este de respectat și ce lucruri extraordinare a făcut pe insulă. Mi-a crescut inima, ce mai! Chiar dacă e plecat din țară de 27 de ani, swami vorbește o limbă română impecabilă și e gata întotdeauna să dea o mână de ajutor celor veniți de acasă. De-a lungul lunilor petrecute pe insulă m-a ajutat să-mi găsesc locuință, mi-a împrumutat un scuter cu care să mă deplasez, m-a invitat și am petrecut împreună cu încă alți 5 români ziua noastră națională și Crăciunul. Am ascultat colinde, am mâncat sarmale de post și am avut mereu cu noi un steag tricolor care ne-a amintit ce grozav e să ai o țară a ta și oameni care simt și vorbesc aceeași limbă cu tine. Lucruri care acasă sunt complet uitate, mai ales în aceasta perioadă de adâncă dezbinare. Dar mă rog, asta-i o poveste pentru altă dată…
Privind impecabilul centru de yoga și toate realizările lui swami, n-am putut să nu mă gândesc la cât de ciudate și întortocheate sunt cărările vieții. Prin 1975 atât mie cât și lui ne-a căzut în mână o cărțulie apărută în colecția Caleidoscop, numită Hatha Yoga – breviar practic. Și dacă pentru el a fost unul din declanșatorii care l-a ajutat peste ani să atingă excelența în yoga și să înființeze școli renumite în Danemarca, India, Nepal și Thailanda, pentru mine cartea nu a lasat nicio urmă. Am citit-o, am început să practic de unul singur, apoi am încercat să găsesc pe cineva mai priceput care să mă ajute să-mi lămuresc numeroasele întrebări. Și cum nu am găsit pe nimeni, am renuntat la yoga; cel puțin până acum când swami m-a invitat să încerc din nou, de data asta în cel mai potrivit loc pe care mi-l puteam imagina.

Iar acum, când mă pregătesc să încep o nouă oră de curs, fata asta intră brusc în universul meu. Lore are 30 de ani și a plecat de acasă în 2014. A făcut Psiholgia dar, ca atâția alții, n-a simțit că odată cu terminarea facultății și-a găsit rostul și nici că e pregătită să intre în angrenajul pervers al economiei capitaliste care înghite în fiecare an zeci de milioane de vieți tinere, încapabile apoi să mai evadeze de-acolo. Așa că a decis să ia viața pe cont propriu, cu orice risc! Părinții, tatăl croat și mama italiancă, n-au sprijinit-o în acest vis dar nici n-au împiedicat-o. Cum ei suportaseră toate cheltuielile facultății, e de înțeles că nu au murit de încântare când au înțeles că fiica lor vrea să renunțe la meseria pentru care se pregătise și pe care n-a profesat-o nici măcar o zi. Dar Lore a plecat, totuși, în drumul ei spre descoperirea sinelui. A călătorit în 6 țări din cealalta parte a lumii, a iubit, a suferit, s-a îmbolnavit, s-a vindecat, a făcut autostopul, a visat, și-a făcut prieteni și a învățat câte ceva din toate câte i s-au întâmplat. Cum banii i s-au terminat foarte curând după plecare, a muncit ce a putut și ce a găsit, a strâns suma de care avea nevoie pentru următorul avion și a mers mai departe. Ultimul an și l-a petrecut în Australia de unde se îndreaptă acum spre casă. În drum spre Europa s-a oprit pentru o lună pe insula asta pentru un stagiu de yoga, ca ultimă lungă respirație  liberă înainte de prea ordonata și plictisitoarea Elveție. Trebuie să mărturisesc că fata asta delicată m-a învățat o lecție prețioasă. Nu e aventuroasă, nici curajoasă și nici vreo frumusețe răpitoare. Chiar mai surprinzător decât atât, nu e genul de puternică pe care o vezi învingând orice piedică. Dimpotrivă! E fragilă, plină de întrebări și sensibilități, plânge ușor și e cea mai nehotărâtă femeie pe care am întâlnit-o de multă vreme încoace. Altfel spus, nu e deloc genul pe care ți l-ai putea inchipui luptându-se cu riscurile singurătății și înfruntând necunoscutul. Am întâlnit de-a lungul timpului oameni care se grăbesc să dea vina pe tot felul de motive și conjuncturi pentru visele lor neîmplinite. Multe erau femei care-și închipuiau că dacă s-ar fi născut bărbați totul ar fi devenit dintr-o dată posibil. Pentru aceste femei- dar nu numai pentru ele- micuța Lore, cu determinarea și curajul ei, ar putea fi cel mai bun exemplu de om care nu a renunțat și nu și-a amânat visele.
Au trecut câteva zile de când a plecat cu rucsacul în spate spre Bangkok. Între timp a ajuns acasă, în țara ei friguroasă unde sper că a așteptat-o o familie mai caldă decât vremea de afară. Cele mai bune cuvinte de final sunt poate chiar vorbele ei, postate pe o rețea de socializare împreună cu o fotografie de la intrarea în Berna:
India, Nepal, Indonezia, Australia, Noua Zeelandă, Thailanda. 27 de luni pe drum. Iar acum… m-am întors în orașelul unde e casa mea! Am pășit pe străzile vechiului oraș din nou, după atâta timp. Mă bucur de zăpadă, încerc să mă reobișnuiesc cu frigul, abia aștept să mă așez la masă împreună cu părinții și să depănăm povești. Să revăd locuri demult știute și fețe cunoscute. Totul îmi pare atât de familiar și-n același timp atât de ireal… Timpul a trecut cu repeziciune dar parcă am lipsit de acasă o viață întreagă. Sunt aceeași dar în același timp cu totul alta decât cea care a plecat.
Mă gândesc la voi, oamenii frumoși pe care i-am întâlnit în această călătorie incredibilă. Știu că măcar pe câțiva am să vă revăd într-o zi, că drumurile or să ni se întâlnească din nou.
Trecut, Prezent și Viitor se topesc împreună. Această aventură a închis un cerc al vieții. M-am întors la rădăcini. Iar azi am în față o pagină albă care conține un întreg spectru de posibilități și care abia așteaptă să fie scrisă!

 

* Swami = forma respectuoasa de adresare pentru un maestru yogin

** Surya Namaskar = Salutul soarelui. Grup de 12 poziții în yoga și nu numai

Distribuie sau apreciază cu un click!

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *