TURUL CELOR PATRU MĂRI

PRÂSLEA CEL VOINIC REZOLVĂ PROBLEMA

Ei și cum mergeam noi zi de vară până-n seară, de la 35 de grade prin Azerbaijan înspre 9 grade în Armenia, la lacul Sevan de la aproape 2000 de metri altitudine, trosc! o piatră aruncată de o mașină sparge radiatorul motocicletei cunoscută și sub porecla de MâțăMică! Păi ăsta nu prea e lucru de șagă măi bădie, ce să zic… Mă trec nădușelile (35°, remember?) dar apuc să mă târăsc cumva până în prima cetate unde dau jos desagii și mă pregătesc de înnoptat… Ce zic eu înnoptat? De restul vacanței la draku-n praznic (adică Yewlakh), unde și-a înțărcat Mutu (Adrian) iapa, la 4500 km de casă și la măcar 1000 de vreo potcovarie pricepută la mâțemici. Da’ în nemernicia mea îmi încerc norocul și întreb de niște drumeți, că întrebarea moarte n-are. Moarte n-o fi având, da’ febră musculara – da! Așa că după ce am obosit și-am fost leoarcă de sudoare de la dat din mâini și atâta întrebat, numa’ că ajungem la un grajd doldora de jăratec pentru cai înaripați și camioane sovietice. O fi bun și pentru mâțe în călduri (motorul ajunsese la 110°)? N-o fi bun? O fi, că n-aveam ce face iar în spate n-o puteam căra!

Și numa’ că vine un Prâslea tuciuriu și măre că mi-se incruntă o dată la MâțăMică. Și mi se-ncruntă de două ori! Și pe când să se-ncrunte a treia oară, s-o apuce de brăcinar și s-o arunce până în slava cerului ca să cadă înapoi și să împlânte de 3 stânjeni în pământ, numa ce-o văd pe MâțăMică că se face moale și se lasă dusă de dârlogi în garaj… Măi, să fie…îmi șoptesc eu in barbă știind-o pe MâțăMică nărăvașă. Da’ și Prâslea viclean: o ia cu duhul blândeții și-și cheamă pe lângă el toate neamurile, prietenii, cumetrii și prietenii cumetrilor să o mângâie pe spate, da’ de fapt să n-o lase să facă sucă și să să scape din hățuri. Și numa’ ce prepară Prâslea o apă vie rusească bicomponent și amestecă niște ciment în ea și-apoi mojolește o vată în maglavaisu’ ăsta, pe care mai apoi i-l îndeasă în rană. Și dintr-o dată o văd pe MâțăMică cum se înzdrăvenește, începe să toarcă și-i vine să sară în sus, deși acum era mai grea, potcovită ca purecele cu 99 de ocale. Drept urmare eram numa’ buni să o ștergem din Yewlakh! Da’ înainte să plecăm la drum ne-am luat rămas bun de la toată lumea, am împărțit arginți, gologani și țigări pentru Prâslea și pentru zmeul la care era era el ținut zălog (ăl cu burtă mare, de pe divan).
Și-am încălecat pe-o șa și-am plecat spre țara armenească unde am ajuns cu bine trecând pe lângă un lac mare din niște munți înalți, unde mai să se termine drumurile și să ne rătăcim. Da’ asta-i din altă poveste, că-nainte mult mai este!

Publicată de Marcel Petrisor pe Joi, 27 Septembrie 2018

Distribuie sau apreciază cu un click!

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *