Am fost de multe ori pe mare de-a lungul țărmurilor și prin golfurile de pe lângă peninsula Datça, am privit mereu de pe barcă munții care o înconjoară. De data asta a fost invers. Am rătăcit prin cele mai ascunse sate și pe cele mai mici drumuri, privind marea de pe țărm sau de la înălțime, de-acolo de unde o barcă cu pânze e doar un punct pe luciul mării. Am întâlnit oamenii cei mai simpli, lucrând pământul, trăgând măgăruși de funie, ducând cireada de tauri la adăpat, sorbind ceaiul la masa scoasă în stradă a cârciumii din sat. Am cumpărat smochine de la un bătrân pescar, culese cu mâna lui din grădină. Și mi-am amintit de Barbara, femeia care care avea o pensiune sărăcăcioasă într-un sat din Georgia și care și-a ținut mâna întinsă până i-am primit perele ținute în palmă.
O zi fără grabă, cu viață simplă pulsând într-un ritm uitat, în care zilele și nopțile sunt lungi ca în copilărie. O simplă zi de viaţă.
