Mare scandal în presă. Scandal și pe rețele. Titluri indignate peste tot: „Statuia lui Maniu, dărâmată cu excavatorul”, „Soclul a fost smuls din pământ”, „A doua îngropare a lui Iuliu Maniu”. La Cluj vine într-un suflet parlamentarul european Terheș (pe care l-am apreciat când a fost bătăios și a spus lucrurilor pe nume) să vadă cu ochii lui și să protesteze. Degeaba se dă primarul de ceasul morții, explicând în van că zona se reface, nivelul cotelor pavajului se modifică, statuia va fi pusă la loc câteva zile și s-a evitat transportarea ei în vreun depozit pentru că asta ar fi adus riscuri suplimentare. Nu-l aude nimeni, indignarea e prea mare.
S-o luăm pe rând:
A. PRACTIC
– Să refaci spațiul din jur, fără să iei în calcul statuia și fără s-o atingi? Tu, când schimbi parchetul din casă, lași mobila la loc?
– Cum naiba să ridici o statuie de câteva tone, dacă nu cu un utilaj? Pe brațe, eventual asistat de un sobor de preoți?
– Unde s-o pui provizoriu, dacă nu cât mai aproape de locul reamplasării? S-o transporți într-un depozit și-n câteva zile s-o aduci înapoi? S-o lași în picioare, ca să fie „demnă”? (am citit că până și faptul că statuia e culcată reprezintă o blasfemie). Dăcă-i pică vreunui zglobiu câteva tone de metal în cap, cine-l plătește? Să pui jăndar de pază? N-ar fi și mai penibil? Până la urmă statuile sunt simboluri durabile, făcute să reziste decenii sau chiar secole timpurilor și intemperiilor. Asta dacă nu vine political-correctness-ul, să o dea jos
B. RESPECTUOS ȘI SIMBOLIC
– A respecta un erou român, a-ți prețui, ca popor, istoria și înaintașii nu înseamnă să te ploconești la o statuie. Înseamnă în primul rând să prețuiești viața și faptele celor înălțați pe socluri. Sau măcar să le cunoști. Să le respecți moștenirea
– Pun pariu ca am găsi mai mulți cetățeni (indignați) care să cunoască meniul de la KFC și McDonalds, decât 3-4 repere din viața lui Iuliu Maniu
– De ani de zile mă încăpățânez ca, atunci când cineva îmi spune, de exemplu, că locuiește pe strada Sabin Drăgoi, să găsesc măcar un riveran care să fi avut curiozitatea să afle cine a fost cel care a dat numele străzii. Că-i vorba de Leonida Neamțu, Károly Kós, Ion Agârbiceanu, Amos Frâncu sau cine vrei tu, rezultatul e același: habar-navem și nu ne interesează nimic despre cei puțini care au meritat onoarea ca o stradă să le poarte numele. Da’ ne indignăm că statuia lui Dávid Ferenc nu e amplasată corespunzător
– Chiar și acei puțini care mai știu câte ceva despre Maniu, Blaga sau Eminescu, se mulțumesc de cele mai multe ori cu șabloane. A onora un personaj important în istorie sau cultură înseamnă, în primul rând, să-ți amintești că a fost om. Să ți-l inchipui nu ca pe un geniu pustiu, ci ca pe un om, cu marile lui calități, dar și cu slăbiciunile lui. Atunci când îl idolatrizezi și te multumești să înghiți formule gata rumegate de alții, de-abia atunci îl mai omori odată și-i trimiți viața într-un artificial derizoriu
– Dacă Fundația Corneliu Coposu, Asociația Iuliu Maniu – Bădăcin, Biblioteca Centrală Universitară sau Clubul Monarhiștilor Clujeni vor cu adevărat să facă ceva pentru memoria marelui Iuliu Maniu, ce-ar fi ca în loc de proteste să-l facă mai cunoscut, fiecare cu metodele lor, dar obligatoriu cu cuvinte vii, și nu cu comemororări plicticoase la care adoarme toată lumea. Și, a propos: oare monarhiștii protestatari știu că Maniu a refuzat să participe la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria, de la Alba Iulia, de asemeni la botezul viitorului rege Mihai ?
– Să amintim, în treacăt, un pasaj din Exod, chiar dacă legătura cu subiectul e doar tangențială: “Să nu-ți faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe Pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Sa nu te închini lor, nici să le slujești lor”
C. RELAXAT
– Clujul, oraș pe care-l iubesc dar pe care nu-l prea dă frumusețea afară din casă, e plin de statui urâte și triste, indiferent cât de importante sau conjuncturale sunt personajele reprezentate.
– Orașul și edilii lui prea convenționali nu par capabili să decoreze străzile și piețele cu alt fel de artă, mai aproape de secolul XXI, și rămân la aceleași monumente hidoase (vezi Avrămuțul lui Funar, cu soclu și tulnicărese cu tot) sau posomorâte. Dacă ar fi să te uiți numai la statuile apărute prin urbe în ultima vreme ( Bartolomeu Anania, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Áron Márton, Nicolae Ivan sau Iuliu Hațieganu – vezi foto), te-apucă o tristețe vecină cu depresia, egalată numai de muzica imnului național
– Fără excepție, orice român care s-a întors din Occident declară că șocul cel mai mare la revenirea în țară sunt fețele triste și încruntate ale oamenilor. Am depășit demult faza la care justificam posomorârea cu lipsurile financiare (nu prea ai să găsești malluri și hipermarket-uri mai pline ca aici). Mohorala asta, aproape genetică, ar trebui să devină subiect de dezbatere națională (dacă tot a eșuat „România educată”, poate mai e timp până la sfârșitul mandatului de „România optimistă”)și extrasă astfel măcar din celulele tinerilor, înainte să se pietrifice de tot. Și da, asta poate fi făcută și cu o zi națională în mijlocul verii sau primăverii, plină de relaxare și bucurie de a trăi și fără tancuri defilând pe străzi, tunuri, rachete și alte arme de omorât. În fond de ce să nu fim optimiști? Niciodată nu am traversat o perioadă de pace și prosperitate mai lungă!
– Relaxarea și simțul umorului, pe care ni le exersăm național numai în bancuri, ar putea să ne molipsească și statuile, și-n felul acesta și pe noi. Ca să nu plecăm din lumea asta triști și abătuți, fără să facem nimic altceva decât să dăm vina pe alții și pe istoria nedreaptă.
Deasupra orașului Oslo, pe înălțimile de la Holmenkollen, acolo unde cel mai iubit rege al Norvegiei, Olav al V-lea, mergea adesea să se plimbe sau să facă schi-fond împreună cu cățelul său Troll, stă astăzi o statuie care-i cinstește memoria. Nu, regele din statuie nu privește plină de responsabilitate spre viitor, cu vreun sceptru greu în mână, nici nu scoate sabia la dușman, de pe vreun armăsar cabrat. Statuia, iubită de toți norvegienii, îl surprinde practicând îndeletnicirea lui favorită, mersul pe schiuri, alături de Troll, cu toate că Olav a făcut multe lucruri mai importante pentru poporul său.
– Dacă cuiva îi trece prin cap vreun personaj, să zicem mioritic, care iubește și el un altfel de schi, îl avertizez că asemănările se opresc aici. Dovadă fotografia din 1973 a lui Olav, surprinsă întâmplător de un călător, în care regele prezintă respectuos biletul la control, în tramvaiul cu care urcă spre Holmenkollen
Regele Olav al V-lea
Márton Áron
Iuliu Hossu
Iuliu Maniu
Iuliu Hațieganu