Sociale

Buddha vs găina fără cap

Nu mai vezi un om calm și cu capul pe umeri. Nu mai găsești alte povești decât despre epidemie, pandemie și coronavirus. Tabelele și graficele cu izolați, carantinați, sufocați și decedați ne atrag ca un magnet. Ne începem ziua cu ochiul la ele și le tot dăm refreshuri până adormim.

În cazul ăsta, bine. Dur și fără mila să fie. Dar atunci măcar să privim un pic mai adânc, să recunoaștem cine suntem și unde am ajuns, să nu mai dăm veșnic vina pe alții, să ne sforțăm să nu mai tremure chiloții pe noi de frică. Să ne asumăm greșelile, judecățile superficiale, viața de plastic și mai ales crizele. Care, ce să vezi, ne ating și pe noi, ating și generația noastră. Crize care însă ascund întrânsele o nestemată: sunt cel mai rapid shortcut spre conștiență, evoluție, iluminare.

O înțeleg pe asta cu autoprotecția. Cu supraviețuirea cu orice preț. Cu munții de cadavre peste care să mă cațăr la nevoie, numai să rămân eu viu, eu și prețioasa mea viață. O înțeleg și pe asta cu familia, cu copiii și cu viitorul lor, deși de articolul ăsta trebuia să ne ocupăm mai responsabil și mai din timp;  eu, unul, nu mai cred demult că va fi o mare fericire să trăiască în lumea pe care le-am pregătit-o.

Dar mult mai bine o înțeleg pe aia cu Demnitatea. Pe aia cu Umanitatea. Pe aia cu Curajul. Și pe aia cu Caracterul. Păi dacă stăm cu toții ascunși prin hrube, cine drakku să ducă lumea asta înainte? Doar doctorii, farmaciștii, vânzătorii de mâncărică și polițiștii? Am pus în cârcă lor mersul nostru falnic înainte? Unde naiba sunt liderii, pe care orice societate sănătoasă la cap trebuie să-i aibă? Mi-e foarte clar că n-am ce să aștept de la măscăricii ăștia cocoțați prin guverne, parlamente și președinții. M-au lăsat oricum baltă la toate crizele pe care le-am trăit, prea ocupați să-și salveze pielea și privilegiile. Am fost mereu pionul lor de sacrificiu. Și-am luat-o mereu de la început, așteptând o lume normală care n-a mai venit niciodată. Saltimbancii ăștia sunt emanațiile puturoase ale unui model de „evoluții” a societății romanești (și nu numai), care se tot perpetuează, de măcar 30 de ani. Iar noi îi alegem. Îi cocoțăm în fruntea bucatelor pe ei și-i împingem la fund pe cei care mai au demnitate și coaie. Condamnând astfel stirpea adevăraților bărbați și lideri la degenerare.

În istorie au fost vremuri când drept conducători, regi și împărați erau puși cei mai puternici. Au fost vremuri cand au fost aleși cei mai viteji. Alteori cei mai buni și mai inimoși. Iar apoi cei cu creierul mai mare. De-o vreme însă, nu știu cum naiba am ajuns să-i punem în fruntea noastră pe cei mai lipsiți de inimă. Pe politruci. Pe lingăi. Pe cei care ne învrăjbesc. Pe înfumurați. Pe cei care-și disprețuiesc poporul. Pe vanitoșii cu inimi împietrite. Pe bețivi și pe unsuroși. Pe cei care se ploconesc la ușile mărimilor și fac pe forțoșii doar cu cei slabi. Pe cei incapabili să verse o lacrimă și care au empatie doar cu propria lor sete de înavuțire. Pe șmecherii care au impresia că au intrat în jocul celor mari și dau oricât din coate să rămână acolo. Care au ajuns să se creadă buricul pământului şi au uitat de unde-au plecat. Care nu-și amintesc pe cine reprezintă. Care și-au uitat menirea de slujitori ai oamenilor și habar n-au cum să-i conducă în vremuri tulburi.

Nu, ca să fiu foarte sincer, n-am absolut nicio așteptare de la ăștia. Însă da, mă aștept să mai existe ascunși prin mulțimile panicate niste bărbați. Cu „b” mare. Care, fără să fie sinicigași sau eroi de sacrificiu, să-și păstreze mintea limpede, să-și puna puterile în comun, să știe să conducă, să fie modele de calm, decizie, hotărâre.

Și eu îmi doresc pentru cei patru băieți ai mei să aibă șansă lor. Să se bucure cât mai mult de viață. Nici eu nu m-am plictisit încă de ea. Deși nu trece zi fără să mă întreb de ce naiba ne agățam ca disperații de o existență în care n-am făcut altceva decât să păpăm, să dormim, să suferim pentru nimicuri, să trudim pentru sclipiciuri și să fericim planeta cu o noua generație de consumatori bezmetici; care până una-alta nu pare cu nimic mai brează decât alea dinaintea ei.

Am avut multe polemici în ultimii ani, cu tot mai rarii prieteni cu consistență și fibră, despre viitorul spre care se-ndreapta omenirea asta, năucă ca o găină fără cap. Despre vibrația în creștere sau în descreștere a umanității, cocoțată cu aer de vătaf pe o planetă cât un bob de mazăre. Sigur, astea nu-s subiecte de deschis oriunde, doar dacă nu cumva vrei să se-mpraștie de râs toți amicii preocupați de selfiuri, city breakuri și nazuri la restaurante de fițe.

Ei bine, se vede acum mai bine ca oricând cum stăm cu vibrația. Când smulgem din mâna muribunzilor masca de panză pe care o păstrăm pentru când s-or îmbolnăvi ai noștri, când solidaritatea se dovedește o gogoașă umflată, când Uniunea Europeana zdrăngăne ca o tobă de tinichea, când  întrajutorarea e o vorbă goală. Când îi lăsăm pe chinezi să crape pentru că sunt departe, pe italieni pentru că-s macaronari și flaifuteri, iar la africanii cu 20 de paturi de spital în tot Mali-ul lor amărât nici măcar nu ne obosim neuronul să se gândească. Un milion de morți de-ai lor nu ne impresionează cât zece de-ai noștri. Suntem cruzi chiar și cu cei de-același sânge și, odată ce rubedeniile ni s-au repatriat în siguranță, facem tărăboi și răcnim cu ochii injectați să nu-i mai lase pe ăilalți, ajunși mai târziu, să intre în țărișoară.

Mă opresc aici până mâine. Dar tu, Prietenul meu de vreme bună, Colegul meu de spectacole cu ștaif, Fratele meu de experiențe ezoterice, de fiecare dată din cele douăzeci de ori pe zi când te speli pe mâini, nu uita să te privești în oglindă. Direct în ochi, insistent, fără scuze și explicații. Să-ți amintești că evoluția oricărei comunități e o suma a evoluțiilor personale. Adica a ta, ca și a mea. A asumării și a demnității. Iar schimbarea pe care o așteptăm cu toții vine doar atunci când te schimbi tu. Când se schimbă valorile tale și felul în care vezi lumea. Și felul în care stai drept și acționezi.

Distribuie sau apreciază cu un click!

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *