TURUL CELOR PATRU MĂRI

A TREIA MARE

Pe la 16-17 ani, căutând locuri mai izolate de forfota și agitația din stațiuni, am descoperit întâmplător plaja de nudiști (“oameni normali” îi numeam atunci) de la 2 Mai. A fost o revelație (locul, nu nudistele), așa că am continuat ani de zile să merg acolo. Era o lume boemă, plină de actori, scriitori și oameni faini care-și petreceau vacanța la mare în condiții cu totul simple și nepretențioase. Aveam cortul la câțiva metri de apă dar îl mutam mai departe în miez de noapte când simțeam că furtuna va mătura plaja și că mă puteam trezi din somn direct în valuri. N-au fost puține cazurile când unora li s-a întâmplat chiar asta. Cum electricitatea era la porție și singurul bec de pe stâlp era mai mult stins, aveam parte in fiecare noapte de un cer înstelat așa cum doar în vârful muntelui mai poți găsi zilele astea. Când se terminau puținii bani ne hrăneam cu lubeniță și porumb fiert cules direct din lan sau adunam toată dimineața midii din mare pe care le fierbeam, morți de foame, cealaltă jumătate de zi așteptând să se deschidă. Ajungeam la 2 Mai mai mereu în septembrie, când lumea se împuțina, și n-au fost puține cazuri când a doua jumătate a lui octombrie m-a găsit încă acolo, zgribulind in cort dar incapabil să mă întorc la civilizație. Dacă cumva se nimerea vreo perioadă mai aglomerată îmi luam catrafusele și mă mutam cu tot cu motocicletă în Vama Veche unde era întotdeauna liniște și pace. Da… liniște și pace desăvârșită! Plaja lungă de kilometri era pustie, doar 3-4 neînțeleși își faceau veacul pe-acolo, atenți ca și mine să nu le invadeze cineva hectarul personal de nisip, caz în care se mutau 500 de metri mai departe. Și cum apă potabilă nu era, dacă te încăpățânai să rămâi mai mult erai nevoit să o cari în sticle și bidoane din cătunul de doar câteva case aflat la nici un kilometru.

Între 2 Mai și Vamă, pe șosea era un post de grăniceri care te opreau, te luau la întrebări și numai cu motive bine întemeiate te lăsau să treci. Așa că profitam de numărul de Cluj al motocicletei și justificam întotdeauna că merg la mica tabăra de clujeni care a funcționat ani de zile în sat. Iar în puținii ani când am mers acolo fără motocicletă și vroiam să ajung in Vamă, faceam cei câțiva kilometri pe malul mării cât mai lipit de peretele înalt de pământ, să nu fiu dibuit de grănicerii care patrulau pe faleza înaltă, pândindu-i pe amatorii de fugit în… Bulgaria.
Dacă cumva ți se pare că pare o Vamă din altă lume decât cea de azi pe care o știi, află că la fel mi se părea și mie când seara, în jurul focului de pe plajă, ascultam poveștile tatălui Ioanei, iubita mea de-o vară. Era actor la Bulandra și ne povestea cum prin anii ’50-’60 trecea fraudulos fâșia de graniță, ascuns printre sacii cu cartofi din vreun camion, numai de dragul de a ajunge în paradisul pustiu de la Vama Veche.

Așa că atunci când într-o vară un prieten motociclist m-a rugat să-l iau si pe el la mare unde nu mai fusese niciodată, am rămas tare mirat că n-a rezistat decât două zile și s-a mutat la Mamaia. In timp ce-și făcea bagajele mi-a zis: “Nu înțeleg ce dacu-ți place ție in pustietatea asta! Eu știu că <mare> înseamnă distracție, discoteci, terase și agățat fete. Nu mi-o lua în nume de rău, dar eu mă duc să le caut!”

De ce mi-am amintit toate astea? Pentru că de multe ori mă gândesc că, deși vorbim aceeași limbă, înțelegem lucruri tare diferite. Acolo unde unul se extaziază in fața stepelor înalte și a câmpiilor nesfârșite cu pământ roșu și ierburi bătute de vânt, altul vede doar scaieți arși de soare, sol arid și plictiseală apăsătoare.

Pamukkale e cel mai bun exemplu pentru care nu vreau să merg în locuri turistice. Frumusețea originară a superbelor terase de calcar alb strălucitor e complet infestată de chinezi care-și fac un milion de selfie-uri pe minut, de mașinuțe care te transportă de colo-colo ca să nu-ți obosească piciorușele și de terase unde orice costă de 3 ori prețul. S-a ajuns până acolo încât, din motive care-mi scapă, apa care curgea din munte și umplea bazinele naturale formate in milioane de ani (mai poți s-o vezi doar în pliantele turistice) a fost sistematizată, drenată în canale, condusă spre piscina turistică din vale și închisă de zeci de robineți uriași, asttfel încât mai totul e uscat și arid, cu excepția câtorva locuri unde homo turisticus să-și înmoaie tălpile rozalii scoase din șosete cu sandale iar morsele dolofane eșuate la mal să floteze grațios întru nemurirea albumelor de familie.
Robineții ăștia obsceni au singura calitate că leagă poveștile din capul meu; când într-un an, pe la începutul lui noiembrie, penultimul rătăcit a cedat psihic și a plecat zgribulit din Vama Veche astfel încât am rămas complet singur, mi-a spus invidios, pe marginea șoselei unde așteptam împreună cu el să se milostivească vreun șofer de camion să-l ia la Mangalia: “Când pleci și tu, nu uita să rulezi plaja, să închizi robinetul și să scoți dopul la mare!”

Dus multifunctional-amenajare koncepto

Așa că după o jumătate de oră nesfârșită la Pamukkale, în care am regretat kilometri ocoliți și banii dați pe bilet, am luat pe mine hainele murdare de câteva săptămâni de drumuri, m-am urcat pe motocicletă și nu m-am mai oprit decât peste câteva sute de kilometri, noaptea târziu, într-un fund de golf aproape pustiu de pe țărmul Mării Egee.
A treia mare.

Distribuie sau apreciază cu un click!

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *